inchisori

Este greu probabil sa-ti imaginezi ce inseamna sa induri umilinta si conditiile grele ale unei temnite comuniste. Sa fii supravegheat in continuu, sa fii trezit cu noaptea in cap si torturat, sa nu poti vorbi timp de 8 ani, sa fii hartuit de un regim ilegal, care legitimeaza actiunile sadice ale calailor aflati pe statele sale de plata. Partidul, avand de-a dreapta sa diversele directii de securitate ca pe un caine fidel,iar la stanga, un model sovietic paternal, a privat de libertate mii de oameni abuziv, dar, mai ales, a privat societatea de valori, fapt care a condus la un regres moral si social. Un regim al inconstientei, miticizat si construit pe o structura extrem de subreda de comploturi, a reusit sa institutionalizeze frica si sa legalizeze violenta. Statul comunist nu a facut nici mai mult, nici mai putin decat sa adune indivizi cu valori morale indoielnice si sa-i lase sa se desfasoare fara nici o ingradire. Au distrus oameni simpli, au pus crucea pe mormantul unor oameni ai Bisericii, au aruncat sub jugul disperarii intelectuali si au umplut gropile comune cu un sadism patologic. Nu au lasat alte dovezi decat zidurile mute ale temnitelor si sechelele unor oameni, care se lupta cu morile de vant securiste in incercarea de a demasca slujitorii hipnotizati sau operatorii benevoli ai sistemului penitenciar comunist. Incerc prin aceasta scurta prezentare sa pun in lumina reflectorului cateva dintre principalele puncte de detentie, care au operat la capacitate maxima in perioada dejista si care au produs o societate lipsita de valori morale, impovarand-o cu durere si trauma lipsei de responsabilitate.