Având în vedere că suntem la început, îi invitam pe toţi cei interesaţi să scrie pentru revista noastră. Pentru a clarifica mai bine problema, PEOPLE'S VOICE este o revistă lunară care, după cum am afirmat şi în editorial, susţine şi aplică principiul libertăţii cuvântului şi al neîngrădirii în comunicare. Datorită lipsei de fonduri, contribuţia celor care se vor angaja să scrie nu va fi remunerată, cel puţin momentan. Tot în acest sens, credităm orice sprijin monetar, care ne-ar fi de ajutor. Acestea fiind spuse, vă mulţumim şi vă invităm să susţineţi apariţia cât mai multor ediţii.
|